Top cinci lucruri de care trebuie să ții cont atunci când amenajezi un dormitor mic

Top cinci lucruri de care trebuie să ții cont atunci când amenajezi un dormitor mic
Top cinci lucruri de care trebuie să ții cont atunci când amenajezi un dormitor mic
User Rating: 5 (1 votes)

Spațiile mici nu necesită multă mobilă, dar dau cele mai mari bătăi de cap, deoarece sunt cel mai greu de amenajat. În această categorie intră, de obicei, dormitoarele. Chiar dacă ai un living mare, o bucătărie imensă și un hol în care încap multe, dormitorul îți poate da bătăi de cap, pentru că este zona în care trebuie să pui mobilă de mare dimensiune. În primul rând, ai nevoie de un pat. Și cum bine știi, acesta ocupă mult spațiu. Ai vrea și un dressing, cu uși glisante și cu multe rafturi. Problema devine și mai dificilă dacă locuiești într-o garsonieră, deoarece locul în care dormi, va trebui să devină peste zi spațiu de primire a musafirilor și de petrecere a timpului liber.

Pentru o amenajare reușită trebuie să fiți atenți la câteva detalii. Și anume: alegerea culorilor care predomină , a textilelor , a modul în care aranjați mobilierul și nu în ultimul rând trebuie să acordați o mare importanță corpurilor de iluminat și accesoriilor.

Iată câteva sfaturi de care trebuie să țineți cont atunci când aveți de amenajat un dormitor de dimensiuni mici

Culoarea pereților trebuie aleasă cu mare atenție deoarece poate influența foarte mult somnul și odihna. Pentru un dormitor mic pe care îl vrei luminos și aerisit este indicat să alegi nuanțe pale, calde , pastelate, iar dacă totuși dorești ceva mai vesel poți pune un galben lămâi. Dacă dormitorul este destinat exclusiv nopților de somn, experții spun că este indicat să alegi culori închise, deoarece te vor ajuta să te odihnești mai bine. Dar pentru o garsonieră unde spațiul în care dormi este și cel în care îți petreci ziua, culorile închise nu sunt recomandate. Te sfătuim să eviți și albul. Poate da de multe ori insomnii și migrene. Trebuie să fii atent și la culoarea predominantă a camerei. De obicei, culoarea de bază este una liniștită, caldă, iar pentru câteva pete de culoare, cel mai bine este să alegi accesorii. De asemenea, poți opta pentru tapet pentru unul dintre pereți.

Al doilea lucru de care ar fi bine să țineți cont când faceți amenajări este alegerea textilelor. Deși la prima vedere nu par a fi foarte importante,  ele schimbă mult aspectul unei încăperi. Pentru un dormitor mic este important să ai draperii lungi și deschise la culoare, într-o nuanță care să se contopească cu cea a pereților. Cuvertura de pat o poți alege în culori vii, pentru a da viață încăperii. Numai bine pentru zilele în care stai mai mult pe acasă. Noaptea, când te odihnești , o veți da jos de pe pat, astfel nu îți va solicita privirea, riscând să devină obositoare.

Pentru lenjeria de pat alege culorile care îți plac, va sta oricum sub cuvertură, dar ai grijă ca materialele să fie de calitate. Covorul, într-un dormitor care este și cameră de zi nu trebuie să lipsească, ci să fie de mici dimensiuni, într-o nuanță care să creeze contrast cu pardoseala.

Cum dispunem mobilierul astfel încât să nu dăm impresia de îngrămădit?

Mobilierul este marea provocare pentru spațiile mici. Câteva idei de dormitor pentru garsoniere dar și moduri interesante de dispunere a mobilei vă pot scoate din încurcătură  În primul rând trebuie să știi că este important să așezi mobila astfel încât să ai acces ușor la toate lucrurile de care ai nevoie. Altfel , în momentele de grabă te vei enerva că nu ajungi unde ai nevoie sau că durează prea mult.  Dacă locuiești într-o garsonieră, poți alege să ascunzi patul în spatele unor uși glisante. Ar fi util, de asemenea, să alegi un pat cu spații de depozitare incluse sau un pat montat pe unul dintre pereți, care poate fi ușor transformat în loc de depozitare.

Pentru a crea iluzia de spațiu larg alege un dressing cu oglinzi mari sau un suport deschis cu umerașe și rafturi pentru haine. Dulapurile clasice nu sunt recomandate în dormitoarele mici din cauza sistemului de deschidere al acestora, spre exterior, lucru care va înghesui și mai mult încăperea.

Deși nu par foarte importante, corpurile de iluminat chiar pot schimba vizual întreaga imagine a camerei. Pentru dormitoarele care nu sunt foarte încăpătoare este de preferat să alegi o lustră mică, dar care să ofere suficientă lumină astfel încât încăperea să fie funcțională nu doar pentru orele de somn. Dacă ai tavanul înalt este recomandat să alegi o lustră lungă. Pune și câteva spoturi pe care le poți monta pentru a lumina dressing-ul.

Cât despre accesorii..acestea trebuie să completeze și să aducă un plus de valoare lucrurilor pe care deja le ai în cameră. Optează pentru combinații de culori, perne, coșuri de depozitare de diferite dimensiuni, pentru tablouri sau rame foto.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*