Și eu vreau să fiu o mamă „leneșă”

Și eu vreau să fiu o mamă „leneșă”
Și eu vreau să fiu o mamă „leneșă”
User Rating: 5 (1 votes)

Anna Bîkova – pedagogă, psihologă și autoare de bestselleruri – a lansat în urmă cu ceva timp, într-un articol care s-a viralizat inclusiv pe cea mai cunoscută rețea de socializare rusească, conceptul de „mamă leneșă”. Evident că, la prima vedere, termenul „leneșă” intrigă și stârnește, iar cei care rămân doar la nivel superficial, pot trage concluzii total eronate. Poate și de aceea, articolul a stârnit la vremea sa numeroase dispute între specialiști și/sau părinți.

Însă, în ciuda conotațiilor negative ale cuvântului „leneș”, în acest caz este vorba despre cu totul altceva. Mai exact spus, acest concept nu se referă la o mamă „leneșă” în sensul că aceasta nu are chef să-și crească copiii și să se ocupe de ei, ci, dimpotrivă, la o mamă care pune înaintea confortului ei personal, a dorințelor și ideilor sale preconcepute despre ce ar trebui să fie/să facă copilul ei, pe cele ale acestuia. Mai mult, o mamă care renunță la supracontrol, angoase și griji sufocante, pentru a-i permite copilului să cunoască viața nemijlocit, să se confrunte cu anumite situații, să ia singur decizii, să învețe să se descurce singur, cu alte cuvinte să evolueze, desigur, vorbind de situații adecvate pentru vârsta sa și fără ca în vreun moment integritatea sau siguranța acestuia să fie puse în pericol.

Anna Bîkova dezvoltă acest concept în două cărți de succes publicate recent în România de Editura Paralela 45 în traducerea doamnei Antoaneta Olteanu: „Copilul independent sau să fii o mamă leneșă” (2016) și „Exercițiile formative ale mamei leneșe” (2017).

Cărțile împărtășesc cu umor, afectuos și cu blândețe, sfaturile și experiențele Annei, în calitate de părinte și pedagog, cu scopul de a ușura munca părinților, de a-i debarasa de spaime și prejudecăți, dar și de a-i îndruma în direcția acordării unei independențe sporite copiilor. Modelul tradițional de parenting în care majoritatea adulților de azi au fost educați este unul desuet. Noi încă ne mai vindecăm de urmările acestuia, căutându-ne încrederea în forțele proprii, respectul de sine, curajul etc. De ce să le „oferim” copiilor noști aceleași probleme, educându-i în același stil în care părintele este atotștiutor, iar copilul doar un element lipsit de voință proprie obligat să-l asculte orbește pe cel dintâi? Ok, aici trebuie să fim atenți căci există nenumărate nuanțe. Nu este vorba de a-i lăsa pe copii să facă „ce vor” pentru a nu le „altera” personalitatea, fără nicio limită sau restricție – așa cum un curent modern de parenting greșit – din punctul meu de vedere – propovăduiește, ci de a nu mai impune copiilor tot ceea ce noi vrem/știm sau am fost educați să vrem/știm.

De altfel, volumul „Copilul independent…” chiar începe cu descrierea cazului copilului Slavik, de numai trei ani, învățat de părinți să mănânce tot, chiar dacă îi place sau nu, chiar dacă îi e foame sau nu, dar fără să știe să se hrănească singur, străin de controlul propriilor necesități fiziologice pentru că părinții „știu” când el are nevoie la toaletă, așa că îl așază pe oliță la ore fixe și așteaptă ca Slavik să-și facă nevoie etc. Probabil că este un exemplu extrem, însă el oglindește perfect nevoia multor părinți de a controla complet viața copilului. Cumva și din cauza faptul că astfel – cu cât mai puține momente imprevizibile – și viața acestora este mai ușoară, mai comodă. Ei, Anna tocmai asta face, răstoarnă acest principiu, refuzându-și acest tip de comoditate în detrimentul dezvoltării armonioase, complete, conștiente de sine a copilului, pretinzând în aparență că îi este „lene”  să facă ea toate acestea pentru el, lăsându-l să se descurce singur (sub ochii săi vigilenți din umbră). Și lucrurile funcționează, ce mici învață să se responsabilizeze rapid, dar și să se adapteze la fel de rapid, „uitând” tot ceea ce au învățat, imediat ce adultul (părinte, bunic, educator) e gata să preia iar totul.

Anna insistă asupra faptului că un copil este o persoană (în devenire) care trebuie tratată ca atare încă din primele momente, cu aceeași seriozitate și, mai ales, respect. Copilul nu este un animal pe care să-l dresăm, ci o ființă umană pentru care plăcerea, frustrarea, supărarea, dragostea etc sunt sentimente reale pe care și el le simte sub diferite forme si intensități, chiar dacă nu știe încă ce sunt și cum să le gestioneze. Dar pentru asta are anii copilăriei, ai pubertății și adolescenței la îndemână și, mai ales, îi are pe părinți și pe educatori, depinzând în proporție covârșitoare de modul acestora din urmă de a se raporta la el în procesul educațional.

„Copilul independent sau să fii o mamă leneșă” (2016) ne oferă nouă, părinților, informații despre cum să ne ajutăm copilul să depășească cu succes momente importante din viața sa precum să doarmă singur, să creadă în propriile forțe etc, în același timp arătându-ne cum și de ce să adoptăm educația în stil „coaching” și tot ce presupune aceasta.

„Exercițiile formative ale mamei leneșe” (2017) detaliază aspecte de bază ale modului în care copiii evoluează și se dezvoltă (și noi, părinții, odată cu ei), despre emoții, creativitate, învățare, gândire sistemică și modul în care putem interacționa cu ei și ajuta (sau nu) să-și rezolve problemele, în funcție de vârsta la care se află.

Cărțile se citesc ușor, cu plăcere, sunt editate aerisit și înțesate de desene sugestive, cu exemple din viața de zi cu zi și cu rezultatele acestora, cu scheme și informații structurate astfel încât părinții să poată aplica imediat în practică sfaturile autoarei.

Chiar dacă nu agreați cărțile de parenting (cum, mărturisesc sincer, este și cazul meu), citind-o pe Anna Bîkova nu veți avea senzația în niciun moment că aveți în mâini un manual de parenting, ci că, mai degrabă, un altfel de supernanny vă sare în ajutor ori de câte ori aveți nevoie în educația celor mici.

Cărțile Annei Bîkova trebuie ținute aproape și răsfoite ades, mai ales atunci când te afli în impas, atunci când simți că nu mai știi ce și cum să procedezi sau atunci când ai nevoie de o abordare mai eficientă a fiecărei zi și asta pentru că Anna a reușit să cuprindă în cele două volume mare parte din spectrul situațiilor cu care un părinte se confruntă de-a lungul timpului în relația cu copiii săi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*