S-a pierdut copilul! Ce mă fac?

S-a pierdut copilul! Ce mă fac?
S-a pierdut copilul! Ce mă fac?
User Rating: 4.8 (1 votes)

Ca să nu se impacienteze nimeni, trebuie să vă spun ceva: copilul eram eu. Aveam vreo şapte ani. Sora „copilului” – numai vreo cinci. Ne aflam cu familia la mare, în urmă cu… cu nişte ani, să zicem. Mulţi. Atât de mulţi, încât întâmplarea pe care vreau s-o povestesc se petrece la festivalul de la Mamaia, undeva înainte de ’89. Hăt-hăt, cu alte cuvinte!

Nu mai puteam de fericire că aveam bilete. Nu pricepeam eu multe, dar ştiam că este un spectacol important, riguros organizat – toată lumea avea locuri pe scaune – pentru oameni mari, la care, privilegiate, mergeam şi noi, cele mici. Pentru că eram liniştite. Suspect de liniştite. Şi la fel de bine (sau mai puţin bine), precum băieţii mei de azi, care totuşi se-ntrec în năzdrăvănii (taxate superior de oameni care nici măcar nu-i cunosc, dar asta, desigur, este altă poveste).

Pe la mijlocul spectacolului, după un complot discret printre picioarele alor noştri, hotărâm în unanimitate că vrem la baie. Comunicăm mai departe şi decizia este aprobată cu instrucţiuni simple şi clare: baia este pe culoarul din dreapta, capăt, locurile noastre aflându-se pe culoarul din mijloc, rândul 10, la margine.

Citește continuarea pe cristinalincu.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*