Nostalgii cu… pantofi

Nostalgii cu… pantofi
Nostalgii cu… pantofi
User Rating: 5 (2 votes)

Aţi păstrat cumva amprentele tălpiţelor copiilor voştri de când erau bebeluşi? Eu nu şi acum îmi pare rău, mai ales că mama mi le-a păstrat pe ale mele. Şi deşi nu sunt sensibilă la propria mea persoană, mă emoţionează ideea în sine atunci când privesc imaginea veche, în cerneală, a propriului picior, mai mult chiar decât se emoţionează copiii mei când trecem prin faţa unuia dintre Magazinele Noriel 🙂

Şi asta pentru că ei cresc atât de repede, se transformă atât de mult, încât aş vrea să mă agăţ de coada timpului, doar-doar aş reuşi să-i încetinesc mersul… Şi atunci, acele amprente sunt un prim stop-cadru al celei dintâi întâlniri cu copiii mei. Desigur că există pozele şi filmuleţele de care uneori chiar abuzăm, ba le facem, mai nou, şi publice, însă nu le simt ca pe nişte amintiri palpabile.

Ce am făcut în schimb a fost să păstrez, de la diferite vârste, ba un body, ba o pijămăluţă de pluş, ba o păturică. Însă, slăbiciunea mea, recunosc sunt pantofii pentru copii. Adevărate miniaturi, adevărate bijuterii… Am păstrat de la fiecare copil câte o pereche.

pantofi copii

Mă uit la cea pe care fiul meu cel mare a purtat-o în primăvara când a făcut primii paşi şovăitori. Şi ţinându-i în căuşul palmei, retrăiesc acele momente pe care, inevitabil, părinţii le dramatizează, emoţionându-se excesiv, deşi, până la urmă, aşa este firesc! Parcă aud şi acum încurajările celorlalţi membrii ai familiei (din păcate, unii dintre ei trăiesc azi doar în asemenea amintiri), parcă simt lupta copilului cu gravitaţia şi cu propriul corp plăpând, dar decis să cucerească lumea încă de la primii paşi

De la mijlociul, am păstrat sandalele cumpărate de la Noriel pentru prima lui întâlnire cu plaja şi cu marea. Ce fericit era! Nu-şi mai încăpea în piele de bucurie că are „atâta apă” la dispoziţia sa. Şi nici de săndăluţe nu s-a despărţit prea des. Dacă le scutur bine, şi acum mai cade din ele nisip din acea vară… ca şi când ar fi fost ieri!

Iar de la mezin, recunosc că m-am îndrăgostit de… ghetuţele de iarnă. Da, acelea pe care le-a purtat la primul săniuş! Par făcute de pitici pentru pitici! Atât de mici, că te şi miri cum de-şi pot ţine echilibrul încălţaţi cu ele. Şi totuşi, nu era chip să-l convingem să mai facă o pauză, uitase şi de foame şi de somn…

Nostalgică cum sunt, le-aş fi păstrat toate încălţările, o istorie vie a copilăriei lor, căci privindu-le, aş fi retrăit cu aceeaşi intensitate nenumăratele peripeţii prin care am trecut împreună…

Dar gata cu sentimentalismele! Acum începem un nou anotimp, o nouă etapă, aşa că următoarea sesiune de cumpărături va începe cu… pantofi pentru băieţii mei! 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*