In relatia cu copiii, comunicarea trebuie sa fie pozitiva

In relatia cu copiii, comunicarea trebuie sa fie pozitiva
In relatia cu copiii, comunicarea trebuie sa fie pozitiva
User Rating: 4.8 (3 votes)

Despre comunicare sunt foarte multe de spus. S-au scris numeroase carti si subiectul este departe de a fi epuizat si asta pentru ca reprezinta un aspect esential in viata noastra, in orice moment, atat la nivel personal, cat si la nivel profesional. Cu atat mai mult, in familie comunicarea este de baza pentru mentinerea armoniei si a cooperarii membrilor sai. Sa traiesti impreuna cu cineva nu este niciodata simplu. Chiar daca exista iubire, aceasta nu va fi suficienta pentru a mentine de-a lungul anilor echilibrul unei familii. Este importanta (adesea indispensabila), insa nu suficienta. Alaturi de iubire intervin mai multi factori a caror importanta (poate) nu reiese in primii ani de relatie (oficializata sau nu), dar care, pe masura ce lucrurile se asaza si familia creste, devine tot mai evidenta. Dintre acesti factori, din punctul meu de vedere, comunicarea ocupa primul loc, alaturi de respect, prietenie, toleranta. Cuvinte frumoase, concepte complexe, folosite cliseic, din pacate, uneori golite de sens, si, trebuie sa recunoastem, nu tocmai usor de asezat la fundatia familiei. Dar vital.

Odata cu aparitia copiilor, situatia se schimba radical, complicandu-se considerabil. Noul statut la care acced cei doi parteneri – acela de parinti – le aduce acestora sentimente si stari emotionale noi, dar si la responsabilitati si obligatii in legatura cu care, desi au informatii teoretice, la modul practic sunt lipsiti nu numai de indemanare, dar si de curaj, de cele mai multe ori. Stiu ca se mai zice si ca nevoia te invata si ca instinctul matern, mai ales, este natural, asa ca oricine poate fi parinte, insa asta nu este suficient pentru a face din oricine un parinte bun. Asadar, familia de care vorbeam mai devreme capata un nou contur si o noua personalitate. Si accentul in cadrul ei este acum altul decat inainte. Pentru ca nasterea primului copil marcheaza, intr-adevar, un inainte si un dupa in istoria acesteia. Valorile anterioare raman, insa, valabile, capatand si mai multa greutate.

In continuare, as vrea sa ma refer pe scurt doar la primul dintre ele (repet, in opinia mea de parinte): comunicarea.

Comunicarea cu copiii

Copilul comunica, la putin timp de la conceperea sa, cu propria mama. Pe masura ce fatul se dezvolta, invata sa-i recunoasca vocea mamei si este influentat de starile acesteia de spirit. De aceea se recomanda ca si tatal sa-i vorbeaca copilului nenascut, tocmai pentru a dezvolta si cu acesta o relatie timpurie. Dupa nastere, comunicarea de face, in primul rand prin intermediul simturilor tactile si olfactive, desigur, inainte de toate, intre mama si prunc. Prin procesul natural al alaptarii, copilul nu primeste numai hranit, ci si informatii importante despre lumea in care a venit: o lume in care mama continua sa fie prezenta, oferindu-i siguranta in bratele ei, si, mai presus de orice, iubire. Astfel, comunicarea debuteaza la nivelul limbajului corporal si se bazeaza exclusiv pe simturi si instincte.

Pe masura ce copilul creste, comunicarea intre acesta si parintii lui devine una din ce in ce mai complexa. Copilul incepe sa invete despre mediul inconjurator si despre relatiile interumane, iar comunicarea verbala nu mai este unidirectionala. In acest punct este foarte important ca modul in care parintele dezvolta relatia cu propriul sau copil sa fie unul bazat pe o comunicare pozitiva, chiar si atunci cand incep sa apara diferite potentiale obstacole precum:

Lipsa timpului

De obicei, timpul nu joaca in favoarea nimanui, iar lipsa acestuia poate duce la alterarea relatiilor dintre parinti si copii printr-o absenta mai mare a celor dintai in viata celor mici. De aceea, conteaza ca atunci cand parintii au posibilitatea sa-si petreaca timpul impreuna cu copiii lor, sa nu ezite, mai ales ca impreuna au o multime de lucruri captivante de facut. Cateva idei simple, dar foarte eficiente am gasit si in acest articol: http://trenda.ro/familie/imbunatateste-relatia-parinte-copil/ de pe Trenda. Nici nu ne dam seama cat de important este pentru copiii nostri sa dezvoltam impreuna activitati, sa ne jucam cu ei, sa intram in lumea lor si, de acolo, de la nivelul lor de intelegere si cunoastere, sa comunicam cu ei. Practic, sa incepem sa vorbim aceeasi limba.

6-Obiceiuri-ale-familiilor-fericite

Mimetismul

Este demonstrat ca invatam foarte mult prin mimetism, copilul tinzand sa copieze ceea ce parintele face si spune, astfel ca este vital ca adultul sa-si controleze in permanenta comportamentul si sa evite iesirile nervoase in prezenta copiilor. Iar daca acestea se intampla (oameni suntem), atunci, obligatoriu, sa fie urmate de catre o discutie adaptata nivelului de intelegere al copilului, desigur, in care, inaintea scuzelor, sa se explice situatia, dezamorsandu-se astfel posibile cauze ale spaimei/traumei.

Neascultarea

Un alt capitol vast despre care psihologii au multe de spus. Parintele cade des in propria sa capcana: impune copilului anumite reguli pe care acesta trebuie sa le respecte, iar daca nu se intampla asta, copilul este pedepsit. Nu cred in eficienta pedepselor – ele sunt o modalitatea negativa de a comunica propriului copil ca a procedat gresit din punctul nostru de vedere (relativ la regulile stabilite). Cred insa ca negocierea este o modalitate mult mai maleabila si mai usor de aplicat si inteles si de catre copii (toti se nasc cu abilitati in acest sens; nu de putine ori, ne simtim „santajati emotional” de catre cei mici), iar termenii acestei negocieri trebuie sa fie, desigur, unii pozitivi. Cu alte cuvinte, in loc de a evidentia ce se intampla daca nu asculta, putem evidentia ce se intampla daca asculta (unii parinti au aplicat metoda aceasta inclusiv la inceputul procesului educational al copilului, renuntand la clasica atentionare cu rosu acolo unde este gresit in favoarea atentionarii cu verde acolo unde este corect, scotand astfel in relief ceea ce copilul a facut bine, creandu-i acestuia un model pozitiv din propriul sau comportament; in plus, incurajarile joaca si ele un rol demn de luat in seama). Mai mult (desi este dificil), vocabularul insusi pe care il folosim in comunicarea cu copiii nu trebuie sa fie plin de „NU” – nu e voie, nu pune mana, nu fa aia, nu fa ailalalta. Trebuie sa invatam copilul sa distinga intre bine si rau (oricum, in primii trei ani nu o poate face), indiscutabil, oferindu-le motive clare si logice (dincolo de ca asa am spus eu, ca asa trebuie), insa abuzul de „nu”-uri este nociv. Practic, il „programam” de mic in limbaj negativ, prezentandu-i o lume pe dos, iar efectele acestui tip de comunicare defectuos sunt mari si pe termen lung.

Opinii diferite

Diferenta dintre generatii isi va spune, mai devreme sau mai tarziu cuvantul, iar diferentele de opinie vor aparea si ele. In functie de personalitatea fiecarui membru al familiei, ele se pot manifesta mai mult sau mai putin deranjant. Dar si in functie de modul in care s-a desfasurat pana acum comunicarea dintre parinti si copii. Daca s-a optat pentru o comunicare deschisa – chiar si in situatii delicate, complicate, jenante sau dureroase in care copilului i s-a acordat importanta cuvenita si respectul pe care il merita, adaptand informatia pentru nivelul sau de varsta si capacitate cognitiva -, atunci negocierea in cazul diferentelor de opinie va fi una mai accesibila, intrucat deja exista in familie acest exercitiu. Deja copilul va fi invatat multe despre comunicarea pozitiva si va putea si el, la randul sau, sa devina un partener tolerant, deschis, respectuos si intelegator de negociere, acceptand ca diferendele sunt un avantaj si ca ele pot fi solutionate in beneficiul tuturor.

Inainte de a incheia (constienta fiind ca nu am atins toate punctele nevralgice ale importantei comunicarii pozitive cu copiii), m-as bucura sa ma ajutati sa completez subiectul cu parerile si experientele  voastre in acest sens. Multumesc anticipat 🙂

(sursa foto 2: trenda.ro)

2 Comments

  1. Excelent articol, multumesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*