Despre părinți, copii și plecări din dragoste

Despre părinți, copii și plecări din dragoste
Despre părinți, copii și plecări din dragoste
User Rating: 5 (1 votes)

Când am plecat în străinătate, știam prea puține despre viața de „imigrant”, așa cum aveam să fiu etichetată la destinație. Dacă aș fi provenit dintr-o țară a Europei de Vest, aș fi fost considerată, din start, ex-pat sau, pur și simplu, străin, dincolo de educația sau scopul venirii mele acolo. Da, prejudecăți de care nu este scutit niciun român atunci când decide să-și continue viața în altă țară decât cea natală. Acestora, li se adaugă problemele specifice adaptării într-un loc nou – altă limbă, alte mentalități, alt stil de muncă și de viață, plus cele pe care le luăm cu noi în bagaj: dorul și durerea rupturii de casă și de familie. Am plecat, precum majoritatea conaționalilor mei, pentru o șansă în plus. Pentru a-mi construi viața așa cum îmi doream, cu speranța că alegerea avea să merite zbuciumul specific unei astfel de schimbări majore.

Odată cu mine a plecat atunci și prietena mea cea mai bună. Eu mi-am lăsat acasă părinții și bunicii, însă ea și-a lăsat soțul și copiii. Eu zburdam către libertate și visuri cu vârful îndreptate spre cer, ea pășea măsurat, calculat, cu gândul și inima acasă, dar fericită că plecarea ei se va traduce în visuri împlinite pentru copiii ei. Banii pe care ea urma să-i câștige aici, printre străini, aveau să ajungă acasă odată cu parte din dorul și grija ei de mamă. „Primul lucru pe care îl fac cu primul salariu pe care o să-l câștig este un transfer de bani acasă. Ioana își dorește un calculator și Radu, echipament nou pentru cursurile de tenis. Să vezi ce fericiți vor fi…” îmi spunea ea pe drum, zâmbind printre lacrimi furișate pe obraz.

Și asta a și făcut…

Începuturile sunt întotdeauna grele, mai ales atunci când nu ai alături familia. Dar ai o țintă clară, un scop și multă dragoste de oferit. O comunitate de conaționali, oameni care au trecut deja prin aceleași experiențe, deschiși să ofere o mână de ajutor. Asociații, biserici, magazine românești… o mică Românie concentrată în multe dintre orașele din Spania, Italia, Germania, Anglia, Franța sau oriunde altundeva în lume. Iar dacă aceasta comunitate nu este prezentă offline, ea este oricând, prezentă online prin intermediul internetului, acolo unde există inclusiv un portal de servicii pentru românii din Diaspora.

De ceva timp, eu m-am întors în țară, însă comunitățile romanești din străinătate sunt în continuă creștere. Ea a rămas să lucreze în continuare acolo, a schimbat câteva locuri de muncă până când a găsit unul care să-i ofere și satisfacții profesionale, nu doar financiare și, între timp, vine cât poate de des acasă să-și vadă familia. Legătura cu copiii, mai ales, este extrem de importantă și nu vrea să permită ca distanța să o altereze. Vorbesc des la telefon și prin internet, prin intermediul programelor ce permit apeluri video, își povestesc reciproc cum le-a mers ziua, ce au mai făcut, prin ce întâmplări i-au purtat pașii și distanța parcă nu mai este atât de mare… Cu toate acestea, în adâncul sufletului știe că lipsa ei nu poate fi suplinită. Desigur, financiar își poate susține copiii și de la distanță, chiar dacă intervin urgențe a învățat cum să facă un transfer de bani online, așa că în timp ce vorbesc, banii pe care ea îi trimite în mod regulat și ajung acasă. Dar doar un transfer rapid de bani poate să înlocuiască lipsa unei mame?

Mi-a scris zilele astea, plănuiește să vină acasă de Crăciun și, de data asta e convinsă, nu se va mai întoarce singură, ci însoțită de Ioana care a terminat în vară liceul și care-și dorește un an sabatic înainte de a-și alege facultatea. Peste doi ani, termină și Radu și, cu siguranță, atunci familia se va reuni, acolo sau în țară, încă nu au hotărât unde.

Mi-a mai scris și că este mulțumită. Că au fost ani și grei, și frumoși, căci lumina din ochii lor atunci când nu le lipsește nimic din cele necesare și, mai ales, când dorințele le devin realitate nu se compară cu nimic… și că, trăgând linie, sacrificiul ei a fost unul necesar și pe deplin justificat. Este mamă și știu că a mai și plâns de dorul copiilor, chiar dacă nu mi-a mărturisit-o, dar mai știu și că părinții nu se dau înapoi de la nimic atunci când trebuie să-și ajute copiii și să-i susțină din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere material.

Nu au crescut frustrați și asta contează mult pentru mine. Am considerat că era de datoria noastră să facem în așa fel încât ei să nu simtă încă greutățile vieții de adult. Au toată viața înainte pentru asta, nu? Eu nu consider că lunar am făcut doar câte un transfer de bani, ci că le-am trimis, de fiecare dată, toată dragostea mea, înțelegi?”

Înțeleg, cum să nu înțeleg căci azi sunt și eu, la rândul meu, mamă, și prioritățile mi s-au schimbat radical. Când iei o decizie și ai ca scop binele copilului tău, nimic nu mai contează. Mergi pe acel drum, chiar dacă nu este cel mai ușor sau cel mai plăcut. Nu te abați, nu o lungești la infinit, nu amâni, nu renunți ca apoi, când vine momentul să privești înapoi și să pui în balanță ce ai pierdut și ce ai oferit, să ieși mereu pe plus, cu inima ușoară că ai făcut ce trebuia și că deciziile tale, deși dificile, au fost, până la urmă, cele mai bune. Nu sunt simple vorbe în vânt, ci fapte concrete. Iar eu cred că, până la urmă, asta este tot ce contează.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*