Când copiii îi învaţă pe părinţi

Când copiii îi învaţă pe părinţi
Când copiii îi învaţă pe părinţi
User Rating: 5 (1 votes)

Dimneaţa asta este la fel precum toate celelate şi, totuşi, ceva este schimbat. Mă uit lung în urma copiilor care în acest moment pleacă, sărind voioşi într-un picior, la joacă. Întorc capul şi cuprind dintr-o privire dezastrul din urma lor. Jucării fel de fel, care mai de care mai complicate, mai colorate şi mai „tehnologizate” zac aruncate pe jos. De menţionat că nici 10% nu mai sunt întregi. Nu ştiu cum am ajuns aici. Copiii par plictisiţi – după ce le trece entuziasmul firesc asociat oricărei apariţii noi în coşul lor de jucării – şi fără prea mare tragere de inimă să descopere… hmm, dar ce să mai descopere? nimic, căci totul este deja descoperit la aceste jucării. Totul le este oferit, cum ar zice mama, „mură în gură”, iar lor nu prea le rămâne mare lucru de făcut. Poate de aceea, din nevoia naturală de a fi creativi, jucăriile sunt descompuse şi re-compuse, dând naştere unor hibrizi. Lipiţi cu scoci. Oare acesta nu este un mesaj pentru mine, ca părinte? Şi parcă acum, dintr-odată, înţeleg de ce jucăriile lor nu rezistă întregi. Nu am ştiut să răspund mereu dorinţei lor de a-şi crea şi descoperi jucăriile. Nevoii lor de a petrece timp construind. Reconstruind. Făcând şi desfăcând. Acum înţeleg şi de ce îmi cer mereu cutiile de la diferite electrocasnice în vederea „reciclării”. A se înţelege transformarea lor, după caz, în maşină, castel, barcă şi câte şi mai câte. Oare nu s-a gândit nimeni până acum la faptul că prichindeii sunt mai fericiţi atunci când îşi construiesc singuri lumea imaginară? Când îşi asumă mici responsabilităţi, când învaţă să se joace să lucreze în echipă? Când treaba o fac ei, şi nu bateriile sau tehnologia? Uneori, cum se zice, nu vedem copacii de pădure, iar lucrurile simple şi necesare, deşi la îndemână, par greu de dibuit şi scos la lumină.

Aşa că, oare nu s-a gândit nimeni să creeze seturi de jucării dedicate copiilor inventivi, copiilor plictisţi de automatisme? Şi, până la urmă, tuturor copiilor? Nişte jucării cartonate 3D… asta ar fi soluţia, mă gândeam eu, în timp ce întorceam pe toate părţile o fostă cutie de aspirator, devenită, între timp, un fel de navă spaţială, cam strâmbă, ce-i drept.

Adevărul este că, da, s-a gândit cineva, şi încă mult mai organizat şi mai bine decât am făcut-o eu în această dimineaţă. Şi nu pot decât să-i spun mulţumesc. Un set de carton rezistent, deja „croit”, gata bun de asamblat şi de devenit, după caz, bucătărie, maşină, cetate şi câte şi mai câte aletele oferă celor mici bucuria creaţiei. Şi a personalizării, căci setul de creioane colorate şi carioci de-abia aşteaptă să-şi intre în drepturi, ca parte integrantă a jocului.

masina-carton

Iniţiativă, comunicare – căci mut precum în faţa tabletei, de exemplu, imposibil să stea un copil în faţa unei astfel de provocări, bucurie şi joacă pasionată… Până la urmă, joacă sănătoasă. În plus, cea mai bună scuză şi pentru noi, ca părinţi, să nu mai stăm de-o parte. Bine, recunosc, cea mai bună oportunitate de a ne da frâu liber dorinţei de a fi din nou copii, de a ne juca şi a petrece timp împreună cu micuţii noştri.

Cred că este momentul să-mi schimb perspectiva asupra ideii de jucărie educativă şi să fac ceea ce copiii mei o ştiu de mult. KiddoBox, bun venit în viaţa noastră!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*