Bullying-ul

Bullying-ul
Bullying-ul
User Rating: 5 (2 votes)

Azi vreau sa va vorbesc despre un aspect al vietii de scolar care, din pacate, nu este o exceptie. Este vorba de, hai sa le spunem, „neintelegerile” care iau nastere intre copii si care, de multe ori, se transforma intr-o forma de agresiune constanta. Pe masura ce trece timpul, aceste aspecte se agraveaza, mai ales cand sunt tolerate de catre parinti (si discret incurajate prin lipsa de reactie). Abordarile gen „asa sunt baietii, se mai lupta intre ei” si pedepsele tip „i-am luat tableta” (atentie, ma refer la copii de 6-7 ani!) nu il fac sub nicio forma pe copil sa inteleaga ca atitudinea sa belicoasa nu este buna, provocand rau atat celor din jur, cat si lui insusi, pe termen imediat, dar, din pacate, si pe termen lung.

Daca elevul vine odata acasa cu genunchii si palmele julite pentru ca a fost impins din spate in curtea scolii, alta data cu ghiozdanul rupt si alta data cu haina sfasiata, cred ca nu mai este vorba despre cum „sunt baietii”, ci despre un inceput de problema serioasa pentru ambele parti implicate: copilul care provoaca aceste incidente si cel care le suporta (evit sa folosesc alti termeni mai duri pentru ca nu cred ca totusi cazul). Si mie, ca mama, imi este clar ca se impun masuri concrete, serioase si clare al caror sens sa fie inteles corect de catre copilul implicat, indiferent pe ce pozitie se afla acesta in situatia conflictuala.

Bullying-ul exista, este o problema cat se poate de reala si de grava, mai ales ca incepe sa apara de la varste atat de mici, cand, instinctiv, se formeaza ierarhii bazate pe putere, popularitate etc. Aceasta „organizare” naturala trebuie vegheata de catre adulti – invatatori, profesori si, nu in ultimul rand, parinti – pentru a nu degenera in confllicte si agresiuni verbale sau fizice. Caci si „jooaca” prin care un obiect al unui copil este luat de catre colegii sai si aruncat de la unul la altul, astfel incat sa nu fie prins de apartinator nu este deloc nevinovata, ascunzand o umilinta inutila la adresa respectivului copil, victima a necesitatii de dominatie a celorlalti.

Nu sunt psiholog, vorbesc doar din perspectiva unui parinte ingrijorat de cum pot evolua aceste lucruri si vreau doar sa atrag inca o data atentia tuturor ca se impune sa reactionam. Copilul care-si descopera „puterea” trebuie sa fie ajutat sa-si descopere si modul de a-si controla pornirile instinctive, iar cel care este mai „slab” adica timid, potolit, trebuie sa stie ca nimeni nu are dreptul sa-l agreseze in niciun fel si ca trebuie sa ia pozitie in fata acestor afronturi si, mai ales, sa nu se rusineze, sa nu le ascunda fata de adultii din viata lui.

Subiectul este delicat si ramane deschis. M-as bucura sa am opinia unui psiholog asupra acestor situatii, dar si parerea dumneavoastra, ca parinti. Multumesc.

1 Comment

  1. Din pacate, in scolile noastre ( si observ asta cu stupoare de cand a inceput cea mare scoala) exista foarte multa agresivitate tolerata de dascali. Copiii se bat in clasa, in pauze, in vazul dascalilor care pun totul pe seama jocului. Apoi mai exista agresivitatea celor mari asupra celor mici, un fel de marcare a teritoriului, care-i face pe cei mici sa evite locurile unde sunt agresati, impinsi, loviti ( toalete). Cred ca rolul profesorilor de serviciu este o formalitate si nicidecum o asumata sarcina a dascalilor in timpul pauzelor. Sunt foarte multe neajunsuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*